Postat de: Administrator | 10 februarie 2010

Carnavalul de la Nisa

Continuam sirul festiv din luna februarie cu una dintre cele mai colorate sarbatori ale anului de pe vechiul continent – Carnavalul Florilor de la Nisa. Va puteti imagina carele alegorice ce strabat una dintre cele mai frumoase promenade marine ale lumii – Promenade des Anglais? Dar miile de participanti la bataile cu flori? Nu cred ca sunteti nici macar pe aproape. Acest “joie de vivre” specific acestei tari, dar mai ales acestei zone(Nisa), nu poate fi exprimat in vorbe si nici imaginat. Trebuie simtit, experimentat pe proprie piele.

Poate daca v-as spune ca Imparatul Pedro al Braziliei a fost atat de impresionat de carnavalul florilor de la Nisa incat a preluat de aici, in 1888, ideea organizarii unui carnaval la Rio v-as starni si mai mult interesul.

Sa vedem insa de unde a plecat totul. In 1294 a avut loc prima editie a acestui carnaval la Nisa, pe vremea contelui Carol al II-lea, stapanitorul de atunci al regiunii. Se considera ca originea cuvantului “carnaval” provine de la expresia latineasca a postului crestin “carne levare”(renuntare la carne) ce denumea perioada cand locuitorii din Nisa se bucurau de preparatele bogate din carne specifice zonei, inainte sa inceapa postul Pastelui . In acest interval toate excesele erau tolerate.  De atunci, carnavalul a luat mai multe forme trecand de la bal mascat in Evul Mediu la petrecere venetiana in Iluminism. Abia in1830 are loc prima defilare stradala, cu calesti impodobite cu flori, in onoarea suveranilor. Intr-o forma asemanatoare celei actuale, carnavalul de la Nisa se desfasoara abia din 23 februarie 1873 cand ia fiinta comitetul de organizare a carnavalului compus din notabilitati si comercianti bogati si condus de un Rege al Carnavalului.

In anul 1892 sunt introduse ploile de confetti pentru ca, in anul urmator sa fie aleasa si o regina a carnavalului. Comportamentul participantilor la carnaval era unul licentios, provocator si chiar obscen. Barbatii se travesteau in femei, iar femeile erau dezlegate de juramintele de fidelitate.

Bataile cu flori de astazi simbolizeaza luptele la care au partcipat in decursul istoriei locuitorii din Nisa si este o adevarata parada a carelor impodobite fiecare cu 4-5 mii de fire de flori proaspete, intre care mimoza(simbolul orasului Nisa) ocupa un loc de cinste. Aceste batai sunt din ce in ce mai concurate ca popularitate de parada carelor alegorice si a enormelor figurine caricaturale ce au rolul de a evoca momente memorabile din viata comunitatii locale, dar si internationale.

In prima Duminica a Carnavalului de la Nisa la parade iau parte minim 20 de care alegorice si peste 500 de bufoni, iar in ultima zi, denumita Mardi Gras au loc o parada a luminilor colorate si un impresionant foc de artificii.

Anul acesta carnavalul se desfasoara intre 12 si 28 februarie.



Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.